Este faimoasă, însă nimeni nu știe că viața ei poate fi un scenariu de film
Am ascultat foarte multe povești de când am început să realizez emisiunea Spune-mi CUM! cu Antonia Fudulu. Am plâns, am râs, am învățat din experiențele invitaților mei și de fiecare dată i-am privit plină de admirație.
Însă nu pot să nu mă întreb uneori cam de câtă putere trebuie să ai nevoie să mai fii om după o viață care nu poate fi numită viață. Același lucru m-am întrebat și în cazul lui Deniz, a cărei viață a ar putea fi un scenariu de film.
Spune că nu a avut timp să fie copil. La doar 4 ani, tatăl ei o bătea crunt. Iar la cinci ani își amintește că trăia într-un mediu greu de imaginat.
”Părinții mei aveau o relație mai mult decât toxică. Tatăl meu o viola pe mama mea în fața noastră, în fața mea și a fratelui meu. O abuza, ne bătea crunt și pe noi și făcea niște jocuri de genul: fratele meu trebuia să meargă să aducă un băț, cu care tatăl meu mă bătea pe mine și eu trebuia să aduc un băț pentru fratele meu. Niște jocuri sadice”.
Tatăl nu îi bătea din vina lor, ci din vina mamei lor
Nu știau că viața lor nu era una normală. Credeau că totul așa trebuie să se întâmple. Erau extrem de speriați și se ascundeau de fiecare dată când el venea de la serviciu. Indiferent de vreme ei se îmbrăcau foarte gros pentru a ameliora loviturile primite de la părintele lor.
La șase ani știa deja să își gătească micul dejun. Și nu doar atât. Gătea pentru ea și pentru fratele ei, mai mare cu un an și jumătate, ouă ochiuri, cartofi prăjiți, pentru că părinții nu se ocupau de ei. Și dacă nu își găteau singuri, nu mâncau.
Cele mai multe bătăi le luau nu din vina lor, ci ca urmare a unei greșeli a mamei lor. În cazul în care ea nu făcea ceva bine, tatăl îi bătea și pe ei ”până ieșea sânge”.
La opt ani a crezut că totul va fi mai bine. Părinții ei s-au despărțit și au sperat așa că vor scăpa de bătăi. Însă lucrurile au luat o altă întorsătură. Fratele ei a fost luat de tată iar Deniz a rămas alături de mama ei pentru o perioadă, până ce și aceasta a părăsit-o și a lăsat-o în grija bunicilor.
S-a îndrăgostit de un bărbat cu 16 ani mai în vârstă
Nici aici însă viața nu era ușoară. În ciuda faptului că nu mai era bătută, bunicii erau extrem de săraci și trăiau de pe o zi pe alta. Așa că a început, încă de la acea vârstă fragedă, să muncească în agricultură.
La 14 ani s-a îndrăgostit de un bărbat. Nu știa ce este aceea dragoste, așa că a încercat să își umple un gol din inimă. Își căuta de fapt tatăl în acest bărbat care era mai mare cu 16 ani decât ea.
Faptul că o făcea să râdă, că o plimba, că îi arăta afecțiune, a făcut-o să se apropie de el.
”Greu să zic că a fost dragoste, pentru că nu eram pregătită să ajung la nivelul acela de a iubi pe cineva ca pe un bărbat. Și acest domn a profitat de situația mea”.
Copilul i-a murit pe când ea avea doar 14 ani
A lăsat-o însărcinată la 14 ani. Însă nici măcar de acest lucru nu s-a putut bucura. A suferit un avort spontan la 6 luni și jumătate de sarcină. Iar copilul a trăit doar trei ore.
Spune că a trăit ca și sechestrată în casa aceea timp de șase ani.
”Nu știam altceva decât să am grijă de animale, de el și de casa respectivă. Eram practic servitoarea lor”.
Se ruga adesea atunci când simțea că nu mai are scăpare.
”Trebuie să te rogi și atunci când dai de bine, nu doar când dai de rău. Este foarte important să îi mulțumești lui Dumnezeu când ești și la bine. Să împarți cu El și bucuria, nu numai tristețile. Să fii recunoscător, este foarte important!”.
A fugit de acasă când a auzit ce planuri avea concubinul cu ea
Bărbatul alături de care trăia avea legături cu persoane care practicau proxenetismul. Și urma ca și Deniz să fie trimisă să practice prostituția. Chiar de concubinul ei și de tatăl copilului ei. Pentru că, la vârsta de 16 ani, Deniz a rămas din nou însărcinată și a născut o fetiță sănătoasă.
Și-a dat seama că singura variantă de a se salva și de a-și salva copilul era să fugă din casa aceea. Din păcate însă nu a fost lăsată să își ia copilul cu ea. În ciuda faptului că a fost judecată în nenumărate rânduri că și-ar fi abandonat fetița, Deniz spune că a făcut tot posibilul să o țină lângă ea, iar ulterior a vizitat-o ori de câte ori a putut. Însă și în timpul acestor vizite nu erau niciodată lăsate singure.
A făcut alegeri pe care le regretă
A reușit până la urmă să plece din țară. A ajuns în Elveția unde a lucrat într-o bucătărie. Însă avea tot timpul în gol în inima pentru că fetița ei nu îi era alături.
”Abia acum am reușit să îmi iau copilul lângă mine. După 10 ani. Pentru că părinții lui au murit iar el este în închisoare”.
Din păcate, alegerile pe care le-a făcut mai târziu, în viață, în ceea ce privește bărbații, au fost tot greșite. A nimerit doar bărbații agresivi alături de care nu a putut să trăiască. Însă a încercat să învețe câte ceva și din aceste experiențe.
”În acest moment trec printr-un divorț și tot ce am trăit alături de acest om m-a făcut să îmi dau seama că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și că nu toată lumea merită să aibă lângă ea o persoană ca mine. Mă consider un om extrem de bun, mă las pe mine pentru altcineva și cred că este cea mai bună descriere a mea”.
Căsnicia a fost una toxică. Partenerul ei era extrem de gelos și posesiv și de multe ori, agresiv. A fost înșelată, motiv pentru care a încercat să se despartă de el în nenumărate rânduri. Însă de fiecare dată se întorcea înapoi pentru că îl iubea și nu își putea închipui viața fără el. Însă lucrurile au degenerat. Și au devenit din ce în ce mai rele când cei doi au intrat în lumea artistică și au devenit faimoși. Soțul ei a început să o înșele cu mai multe femei, iar cu ea devenea din ce în ce mai violent. O bătea adeseori, motiv pentru care Deniz nu mai putut să ierte. Și a decis să pună punct.
Are un singur motiv pentru care a luptat pentru viață
Ceva bun a ieșit totuși din această relație. Doi copii pe care o iubește ca pe ochii din cap. Aceștia, alături de fetița din prima relație, sunt motivul pentru care Deniz trăiește.
”Vreau să îi învăț despre iubire, despre viață, despre muncă, despre putere și să le fiu alături chiar și atunci când nu este nevoie”.
Singurul lucru care îi lipsește în acest moment este pacea. Tot ce își dorește este să fie liniștită.
Vreau să închei cu un mesaj pe care Deniz vrea să îl transmită tinerelor care trec prin situații asemănătoare ei:
”Trădătorul va trăda, mincinosul va minți, alcoolicul va bea, nimeni nu se schimbă. Oricât ai încerca să schimbi un om, nu vei reuși. Doar atunci când el vrea acest lucru și când iubește într-un mod egal cu tine. Să nu accepte nimeni să fie umilit, jignit, bătut pentru că bătaia și durerea nu înseamnă iubire, niciodată”.
click aici daca vrei să urmărești și alte povești de la Spune-mi CUM!